VIDEO | Nicolae Ciucă, despre prezența femeilor în politică: „Nu putem vorbi despre democrație, fără participarea la decizii a mamelor, soțiilor, fiicelor noastre”

Publicat: 01/11/2022, 13:33
Actualizat: 01/11/2022, 13:51

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, în cadrul Conferinței Internaționale „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, despre nevoia de a include femeile în viața politică.

„Mă bucur să mă alături astăzi evenimentului organizat de doamna președinte a Senatului, care în marja demersurilor mai ample de promovare a egalității de gen organizează astăzi această conferință internațională.

Este o plăcere pentru mine să amintesc aici demersurile recente ale doamnelor din PNL, de inițiere a unor legi care susțin promovarea femeilor în politică, protejarea victimelor violențelor.

Încă de la prima întâlnire cu organizația femeilor liberale am asumat cota de reprezentare în Parlamentul României.

Într-adevăr, domnule președinte al Parlamentului, am constatat cât de benefic este un astfel de demers.

Reuniunea de astăzi, cu participarea președintelui României și a doamnei președinte a Republicii Moldova, este foarte importantă și binevenită.

Ne dorim ca poziționarea femeii în politică să intră într-o altă logică.

Experiența femeilor, empatia sunt garanția că atunci când sunt implicate în actul decizional aduc viziune și motivare, contribuie la succes.

„Nu putem vorbi despre democrație, fără participarea la decizii a mamelor, soțiilor, fiicelor noastre”

E o realitate valabilă pentru România, avem un procent inechitabil, 17%. Din perspectivă calitativă, numeroase studii arată că femeile au experiențe de viață specifice.

Cantitativ, simpla prezență a femeilor la nivelul legislativului, executivului nu este suficientă.

Teoria masei critice se aplică și aici: e nevoie de un număr suficient de mare de femei, pentru ca votul lor să conteze: 30-40%. E un proces curajos, democratic. O invitație pentru colegii bărbați, care devin astfel aliați în consolidarea acestui proces de emancipare.

„Echitate, dar și decizii mai bune”

Femeile se confruntă cu bariere sociale: timpul ca resursă pentru participare politică, experiența maternității, o penalizare informală pe piața muncii și în politică, segregarea pe orizontală, mai puțin în politică, un domeniu dominat de bărbați.

Nu ține de ideologii, nu vorbim de încurajarea unor discriminări pozitive. A venit vorba să consacrăm puterea pe care o reprezintă competența femeilor.

Reprezentarea femeilor va reîntregi demersul societății noastre. Echitate, dar și decizii mai bune, răspunsuri mai adecvate la provocările din fața noastră.

Formula cotelor de gen

Introducerea cotelor de gen: pentru a creștere reprezentarea femeilor în diverse direcții de decizie.

Evident există formule variate de cote de gen, care se pot aplica, trebuie corelate cu sistemul electoral.

Am încredere că demersul conferinței de astăzi și ai tuturor parlamentarilor implicați va reuși să coaguleze susținerea necesară a spectrului politic.

Îmi doresc acest lucru pentru societatea noastră, pentru democrația din România.

Sper ca fiecare doamnă care va spori numărul celor din funcții publice să le inspire pe tinerele din România”, a declarat Nicolae Ciucă.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?